🌟 Noaptea Muzeelor la GEOștiințe: GEOLOGIA este atractivă! 🌟
📅 Pe data de 18 mai 2024, colecțiile de Mineralogie și Paleontologie au fost gazda a peste 1000 de vizitatori în cadrul evenimentului “Noaptea muzeelor la GEOștiințe”, aflat la prima ediţie şi organizat în cadrul Facultății de Geografie și Geologie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
🎥 Începând cu ora 18:00, evenimentul a debutat cu proiecţia filmului “Fire of Love”. Pe parcursul serii, vizitatorii au fost ghidaţi prin lumea fascinantă a rocilor, mineralelor și fosilelor, având şansa să exploreze peste 20.000 de exponate. Colecțiile unicat de pietre prețioase și semiprețioase, dinozaurii din era mezozoică și amoniții din oceanele preistorice au fost atracţiile principale.
🔬 Pentru a depăşi aşteptările vizitatorilor, toţi cei prezenţi au avut oportunitatea să descopere cristale cu fluorescență, particulele de polen din Cretacic și minerale la microscopul petrografic. Studenți voluntari de la Geologie au interacționat cu vizitatorii de toate vârstele, iar cei mai curioși s-au bucurat de aplicații interactive.
Mulţumim tuturor celor care au participat şi ne-au ajutat să transformăm seara de 18 mai, într-o noapte Geologică. 🌍✨
Pentru galeria foto completă accesaţi link-ul: http://geology.uaic.ro/2024/noaptea-muzeelor-la-geostiinte-geologia-este-atractiva/
Dacă te fascinează Geologia şi vrei să afli mai multe despre noi vizitează website-ul https://geologie.ro
Paginile colecţiilor de Mineralogie şi Paleontologie:
http://geology.uaic.ro/muzee/mineralogie
https://www.instagram.com/muzeuldemineralogie
https://www.facebook.com/muzeuldemineralogie
https://www.paleouaic.com
https://www.facebook.com/paleouaic
Membrii Consiliului Facultății de Geografie și Geologie sunt invitați în ziua de joi, 16 mai 2024, orele: 12°°, sala B627, et. III, corp B, pentru a lua parte, în format fizic, la ședința Consiliului Facultății, cu următoarea ordine de zi:
1. Avizarea candidaturilor depuse pentru ocuparea funcției de decan, pentru mandatul 2024 – 2029
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași intenționează să organizeze pe 28 mai 2024, în intervalul orar 10,30-15.00, la sediul nostru din Calea Chișinăului nr. 43, un eveniment tematic în cadrul programului “Zilele Mediului 2024 la Iași”, conceput de APM Iași pentru a marca două din cele mai importante zile din calendarul ecologic: 22 Mai Ziua Internațională a Biodiversității și 5 Iunie – Ziua Mondială a Mediului.
📢 18 mai – Noaptea muzeelor la GEOștiințe: proiecția de film “Fire of Love”
🔥 Sâmbătă 18 mai, începând cu ora 18:00 vă aşteptăm la proiecţia de film “Fire of Love”, în regia Sara Dosa – o experiență geologică captivantă care te va transporta într-o lume plină de pasiune, aventură și mister. Pregătește-te să fii martorul unei povești remarcabile, în care iubirea și curajul se întâlnesc într-un mod “exploziv”.
🎬 Proiecţia de film are loc în cadrul evenimentului “Noaptea muzeelor la GEOștiințe” ➡️ https://www.facebook.com/events/813083810220796/
📅 Când? Sâmbătă, 18 mai, de la ora 18:00 până noaptea târziu
📍 Unde? “Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iași, corp B, etaj 2, holul principal
🎟️ Intrarea este Gratuită!