La inițiativa Societății de Geografie din România, la data de 20.02.2025 a avut loc la București o întâlnire cu Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel DAVID.
În cadrul întâlnirii s-au prezentat argumente concrete ale geografilor privind locul și rolul geografiei în proiectele de plan-cadru aflate în dezbatere publică.
Au participat:
- Prof. univ. dr. Corneliu IAȚU, Președinte, Societatea de Geografie din România;
- Prof. univ. dr. Dan BĂLTEANU, academician, Director, Institutul de Geografie al Academiei Române;
- Prof. univ. dr. Ioan IANOȘ, Președinte, Asociația Profesională a Geografilor din România;
- Prof. univ. dr. Laura COMĂNESCU, Prorector, Universitatea din București;
- Conf. univ. dr. Lilian NIACȘU, Prorector, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
- Prof. univ. dr. Alexandru NEDELEA, Decan, Facultatea de Geografie, Universitatea din București;
- Conf. univ. dr. Titus MAN, Decan, Facultatea de Geografie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca;
- Conf. univ. dr. Adrian URSU, Decan, Facultatea de Geografie și Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
- Lect. univ. dr. Alexandru DRĂGAN, Prodecan, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Universitatea de Vest din Timișoara;
- Prof. univ. dr. Ovidiu GACEU, Director Școala doctorală, Facultatea de Geografie, Turism și Sport, Universitatea din Oradea;
- Conf. univ. dr. Dănuț TANISLAV, Director de Departament, Facultatea de Științe Umaniste, Universitatea „Valahia” Târgoviște;
- Prof. univ. dr. Sandu BOENGIU, Director de Departament, Facultatea de Științe, Universitatea din Craiova;
- Lect. univ. dr. George CRACU, Prodecan, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea „Ovidius” din Constanța;
- Prof. univ. dr. Igor SÎRODOEV, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, Universitatea Ovidius din Constanța, vicepreședinte CNATDCU, Comisia de Științele Pământului;
- Prof. dr. Florin-Bogdan PETRE, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Inspector geografie județul Ilfov;
- Prof. dr. Dorin FISCUTEAN, Colegul Național Iași, team leader al lotului internațional olimpic de geografie al României.
Cele două părți au fost de acord că geografia este o disciplină importantă în formarea elevilor, contribuie în mod determinant la îmbogățirea culturii naționale. Împreună cu ISTORIA, GEOGRAFIA este o disciplină cu un puternic caracter identitar.
Părțile au fost de acord cu necesitatea de a se reforma programa școlară de geografie, în sensul de a moderniza conținuturile, de a elabora manuale cu informații atent selectate și prezentate, de asemenea mai atractive, în conformitate cu dezvoltarea actuală a geografiei pe glob.
Comunitatea geografilor și-a arătat disponibilitatea de a se implica activ în determinarea conținuturilor, la regândirea și adaptarea geografiei la provocările lumii contemporane.
De asemenea, s-a subliniat ferm că toate acestea pot fi realizate și susținute prin introducerea geografiei ca disciplină în trunchiul comun (TC) la clasele a XI-a și a XII-a, toate filierele, profilurile, specializările.
La finalul întrevederii, reprezentanții geografilor din România, universitari și preuniversitari, au salutat curajul
și fermitatea ministrului Daniel David de a pune în dezbatere publică planurile-cadru pentru liceu și și-au
exprimat dorința sinceră ca acestea să intre în vigoare, fără tergiversări și fără amânări, începând cu anul școlar 2026-2027.
Președintele Societății de Geografie din România, Corneliu Iațu, l-a invitat pe dl Ministru Daniel David la CONGRESUL ANIVERSAR SGR – 150 DE ANI DE LA ÎNFIINȚARE. Evenimentul se va desfășura în zilele de 6, 7 și 8 iunie 2025 la Palatul Elisabeta, la Academia Română și la Palatul Parlamentului – sala „Nicolae Iorga”, sub auspiciile Familiei Regale a României.
Invitația a fost acceptată cu plăcere.
Memoriu adresat Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel DAVID - http://bit.ly/41nnXau
 
	    	  	
	    	      
 Seminarul Geografic Internațional „Dimitrie Cantemir”
Seminarul Geografic Internațional „Dimitrie Cantemir” Simpozionul „Present Environment and Sustainable Development”
Simpozionul „Present Environment and Sustainable Development” Simpozionul Național Studențesc „Mihai David”
Simpozionul Național Studențesc „Mihai David” Simpozionul „Factori și procese pedogenetice din zona temperată”
Simpozionul „Factori și procese pedogenetice din zona temperată” Simpozionul Internațional de Sisteme Informaționale Geografice și Teledetecție
Simpozionul Internațional de Sisteme Informaționale Geografice și Teledetecție Simpozionul Științific Geo-Iași, ediția 2025
Simpozionul Științific Geo-Iași, ediția 2025 Conferința studențească în limba engleza TELLURIA
Conferința studențească în limba engleza TELLURIA Lucrările Seminarului Geografic "Dimitrie Cantemir"
Lucrările Seminarului Geografic "Dimitrie Cantemir"