Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Centrul de Cercetări Geografice al Academiei Române – Filiala Iași vă invită la lucrările celei de-a XXXV-a ediții a Simpozionului Național „Factori și procese pedogenetice din zona temperată”, care se va desfășura la Iași, în perioada 11–13 septembrie 2026.
Ajuns la cea de-a XXXV-a ediție, simpozionul continuă o tradiție academică ce reunește cercetarea fundamentală și aplicativă cu observațiile și dezbaterile desfășurate în cadrul aplicațiilor de teren.
Ediția din acest an, desfășurată sub tema „Soluri și peisaje culturale din Podișul Moldovei”, propune o abordare integrată a relației dintre sol, evoluția peisajului și patrimoniul cultural, într-un areal de o deosebită complexitate pedogeografică și arheologică. În partea de vest a Podișului Moldovei, solurile dezvoltate pe substraturi carbonatice au constituit, încă din preistorie, suportul locuirii comunităților culturii Cucuteni și păstrează, în morfologia și proprietățile lor, urme relevante ale interacțiunii îndelungate dintre procesele naturale și activitatea umană.
Programul simpozionului include și o aplicație de teren în comuna Cucuteni, județul Iași. Participanții vor observa și discuta trei profile de sol, vor vizita Muzeul de sit arheologic de la Cucuteni și vor participa, la Baza de Cercetare Arheologică „Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița” a UAIC, din Băiceni, la prezentarea unor cercetări recente desfășurate în situl eponim al culturii Cucuteni – Cucuteni-Cetățuia – și în alte situri eneolitice din acest areal.
Caracterul interdisciplinar al ediției, care reunește pedologi, geografi și arheologi, evidențiază rolul solului atât ca suport al comunităților umane, cât și ca arhivă a istoriei naturale și culturale.
Organizatori: Facultatea de Geografie și Geologie a UAIC și Centrul de Cercetări Geografice al Academiei Române – Filiala Iași.
Coorganizatori: Facultatea de Istorie a UAIC; Centrul Arheoinvest din cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al UAIC; Baza de Cercetare Arheologică „Acad. Mircea Petrescu-Dîmbovița”, Cucuteni-Băiceni; Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Botoșani.
Mai multe informații și programul simpozionului:
https://fppzt.soil-symposium.ro/
Vă așteptăm la Iași!


Simpozionul „Present Environment and Sustainable Development”
Simpozionul Național Studențesc „Mihai David”
Simpozionul „Factori și procese pedogenetice din zona temperată”
Simpozionul Internațional de Sisteme Informaționale Geografice și Teledetecție
Simpozionul Științific Geo-Iași, ediția 2025
Conferința studențească în limba engleza TELLURIA