Geografia…la răscruce?

Paradoxul în care a evoluat geografia în ultimele decenii pare să atingă paroxismul. Pe de o parte, informațiile, tehnicile și abilitățile de natură geografică devin parte integrantă esențială a civilizației actuale, iar pe de altă parte, relevanța socială a disciplinei și a profesioniștilor ei pare să scadă, atât la nivelul opiniei publice, cât și în fața instanțelor administrative. Credem că este timpul, poate mai mult decât oricând, să analizăm situația actuală a științei noastre. Subiectele care pot fi abordate sunt multiple: relațiile dintre geografia umană și geografia fizică și perspectivele (re)unificării disciplinare, relațiile dintre învățământul geografic universitar și preuniversitar, nivelul de articulare a manualelor și programelor școlare la tendințele europene și mondiale, rolul ambivalent,constructiv/distructiv al noilor tehnologii asupra imaginarului și asupra practicilor geografice,  locul și rolul geografiei în societatea actuală. Dezbaterile ar putea conduce la cristalizarea unor idei care să conducă spre construirea unui manifest pentru geografie, ca document programatic pentru viitoare direcții de acțiune de punere în lumină a adevăratelor dimensiuni ale Geografiei.

Comentariile sunt închise.